Dau „pixul” pe rachetă! Curtea de Argeș va găzdui, la finalul săptămânii viitoare, pentru al patrulea an consecutiv, Cupa Presei la tenis de câmp

Demarat în 2014, proiectul destinat jurnaliştilor iubitori de tenis a devenit deja o consacrare: Dr. Oetker, prin Directorul General, Ioan Cozma, continuă să organizeze, la Curtea de Argeş, ediţia anuală a Cupei Presei. Evenimentul din acest an va avea loc la finalul săptămânii viitoare, chiar la începutul lunii iunie, „legând” şi două evenimente speciale, Ziua Copilului şi Rusaliile, ceea ce înseamnă că, la Curtea de Argeş, va avea loc o adevărată sărbătoare. Premiera absolută pentru „sportul alb” din ţara noastră a avut loc în urmă cu trei ani, fiind de remarcat încă de la început organizarea ireproşabilă la baza păstorită de profesorul Borţan. A fost confirmarea că în urbea Basarabilor se face treabă bună, indiferent de oaspeţii care vin, indiferent de numărul participanţilor, iar opinia pozitivă a domnit încă din startul proectului, printre cei prezenţi încă de la debut. Marele iubitor al sportului alb, Directorul General al Dr. Oetker România, Ioan Cozma, creatorul acestei industrii care a transformat oraşul Curtea de Argeş într-o adevărată capitală internaţională a tenisului, va avea chiar parte de o surpriză la ediţia din acest an a Cupei Presei, fiind vorba despre reprezentanţii mai multor ţări care au decis să vină la competiţie. Moldova va trimite nu mai puţin de patru reprezentanţi, iar Belgia, Camerun şi Franţa vor avea şi ele jucători care să încerce să pună în pericol supremaţia tricoloră de la primele ediţii. „Având în vedere faptul că toţi cei care practică <<sportul alb>> la T.C. din Curtea de Argeş învaţă ce înseamnă bucuria jocului şi cum să aplice un stil de viaţa sănătos, putem spune că brandul Dr. Oetker a înregistrat deja un succes major prin acest proiect”, spun organizatorii. „Turneul are toate, devine tot mai complex. De la an la an se observă o emulație în rândul presei sportive, iar jurnaliştii văd şi ei că este mai uşor să comentezi decât să joci”, crede Ioan Cozma, iar în acest an, se anunţă prezenţă record la Curtea de Argeş!